La nivel mondial, toate privirile sunt ațintite asupra pandemiei de noul coronavirus (COVID-19). Acest nou virus a devenit o urgență sanitară, cu precădere pentru anumite categorii de pacienți cu boli cronice, care sunt mai vulnerabili la a contracta acest virus datorită bolii de bază. Printre aceste categorii se numără și pacienții cu diabet zaharat.

Ultimele date oficiale ale Federației Internaționale a Diabetului (IDF), din 2019, ne arată că la nivel global există 463 de milioane de persoane, cu vârsta cuprinsă între 20 și 79 de ani, ce suferă de această afecțiune cronică și degenerativă.

În România, conform studiului PREDATORR, realizat de Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, în parteneriat cu Societatea Română de Nefrologie, prevalența diabetului zaharat este de 11%.

Pe lângă vulnerabilitatea pacienților cu diabet zaharat la noul coronavirus (COVID-19), aceștia au și un risc de 2-3 mai mare de apariție a ficatului gras (steatozei hepatice) față de populația sănătoasă. Asocierea diabetului zaharat cu steatoza hepatică cauzează o creștere a riscurilor cardiovasculare la acești pacienți. Astfel, gestionarea optimă a diabetului zaharat devine vitală pentru a nu favoriza apariția ulterioară a altor afecțiuni, cum ar fi ficatul gras, cât și pentru a combate noul coronavirus.

În acest context, Federaţia Română de Diabet, Nutriţie și Boli Metabolice (“FRDNBM”) împreună cu Asociaţia Română de Educaţie în Diabet („ARED”), Federaţia Asociaţiilor Diabeticilor din România („FADR”), Asociaţia de Podiatrie, Societatea de Neuropatie Diabetică Neurodiab (”Neurodiab”) și Asociaţia Iniţiativa Pacientul 2.0. (“Pacientul 2.0.”) vin în sprijinul persoanelor cu diabet zaharat cu un ghid despre managementul optim al acestei afecțiuni în timpul pandemiei de noul coronavirus.

Ghidul se poate descărca de pe site-ul FADR dând click AICI.